Traim mai rau decat pe vremea lui Ceusescu

   Tocmai am citit un articol despre ceea ce suntem noi acum, si am gasit articolul acesta, o sa il pun exact asa cum l-am gasit, mi se pare de luat in seama, si de pus pe ganduri pe fiecare dintre noi: 

             "Într-o dimineaţă, o tânără prezentatoare de la o televiziune de ştiri vorbea despre situaţia dramatică din România, spunând: “că trăim mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu”. Priveam ecranul televizorului şi nu-mi venea să cred. Fata nu avea mai mult de 23 de ani. În decembrie 1989 abia mergea în picioare, dar azi ne anunţa cu emfază că trăim mai prost decât pe vremea lui  Ceauşescu.

                   Văd că se practică puternic în ultima vreme apelul la trecut. Majoritatea oamenilor spun că era mai bine atunci. Nu-i acuz. Aşa e construită mintea umană. Dacă n-am uita suferinţa, am înnebuni. Dar ar fi bine din când în când să ne amintim cum era cu adevărat. Nu vreau să vorbesc de foame, de frig sau de întuneric, dar poate aţi uitat că oameni simpli făceau închisoare pentru că tăiau un viţel. Astăzi, dacă primăria nu dezăpeşte în cinci minute după ce primul fulg a atins asfaltul se declanşează prăpădul, vezi numai disperare la televizor. Pe vremea lui Ceauşeşcu, pentru cei ce nu ştiu, oamenii primăriei nu dezăpezeau străzile, nu existau nici substanţe şi nici utilaje, străzile se curăţau cu lopată, iar de mâner ţineau “oamenii muncii” şi elevii scoşi cu forţa pe străzi. Când aceştia nu făceau faţă, intervenea şi armata cu militarii în termen. Nu aveai cui să te plângi că nu mergeau tramvaiele sau autobuzele.

                    Îmi pare rău pentru duduia de la televizor, a citit şi ea un text scris de un editor ameţit care are normă zilnică de distrus speranţa oamenilor, dar nimic din ce s-a întâmplat după 1989 nu se compară cu suferinţa  morală şi fizică din anii comunismului. În acei ani, oamenii îşi vindeau sufletul pentru un un kilogram de carne. Oricât ar arăta Realitatea cozile de nefericiţi care stau să primească “ajutoare de la UE” nu se compară cu nimic din ce-am văzut  în anii ’80. Acum sunt printre noi oameni nevoiaşi, iar cei din jurul lor se străduiesc să-i ajute. Asta e, acum trăim într-o societate în care sărăcia personală nu e ascunsă şi nu depinde numai de guvern, depinde şi de noroc, de sănătatea noastră, de puterea de muncă. Destinul e în mânile fiecăruia dintre noi. Trăim într-o societate în care nu suntem egali. Nu-i doresc niciunui român să trăiască nici măcar o zi într-o lume în care toţi sunt egali.

               Acum, după 21 de ani de la prăbuşirea comunismului, România e o altă ţară. Nu ştiu dacă mai bună, nu ştiu dacă mai bogată, dar e de o mie de ori mai liberă. Şi, în fond, miile de oameni ieşiţi pe străzi în acele zile strigau “Libertate”. E adevărat că libertatea nu e o treabă tocmai uşoară. Se câştigă greu şi se pierde repede. Iar paradoxul României de azi e că sunt din ce în ce mai puţini cei care o preţuiesc şi luptă s-o păstreze. Doar cei lipsiţi de libertate îi descoperă brusc valoarea."

                                                            Mădălin